Citeam, citesc, voi citi

Nici nu ştiţi cât mă bucur că citesc! Că pot citi…

Pe lângă scris, îmi place foarte mult şă citesc. Până la naşterea Ioanei, o perioadă de 8 ani, nu prea am mai citit constant. Citeam rar, din lipsă de timp sau chef. Mă straduiam să mă adaptez vieţii. Acum că am ceva timp liber şi sunt mai relaxată, am redescoperit farmecul cititului.

De câtiva ani citesc mai mult istorie decât beletristcă. Nu ştiu de ce, mi-a plăcut istoria şi înainte( deşi nu am o  mermorie a anilor), dar acum parcă nu mai am răbdare pentru poveţi. Am avut o perioadă în care citeam cărţi despre Hitler şi Al Doilea Război Mondial, o perioadă în care citeam despre monarhia română şi îmi place să citesc cărţi autobiografice pe aceste teme, o perioadă în care  citeam despre  istoria religiei creştine.

L-am descoperit pe Neagu Djuvara. Mi se pare genial şi mă bucur că ştie să ne povestească într-un limbaj normal. Cartea sa,  „Civilizaţi şi tipare istorice„, ce a fost lucrare de doctorat mai întâi,  m-a „trezit” un pic şi am înţeles cât de puţin cunoaştem din culisele istorei şi cât de bine ar fi să încercăm să aprofundăm mai mult. Manualele de istorie nu sunt istoria reală!

Ultima carte pe care am citit-o a fost  ” Scrinul Negru” de George Călinescu. Eu nu am citit cartea acesta când îl studiam pe Călinescu şi într-un fel mă bucur că o citesc acum, pentru că sigur nu aş fi înteles-o cum trebuie :). Călinescu, ca şi alţi intelectuali ai vremii creadea în mişcarea socialistă, credea în bebeficiile  mişcării ce ulterior a devenit comunism. Era un entuziasm de început, ce a păcălit mulţi români, ce a pornit de la participarea( printr-un noroc) a comuniştilor la arestarea lui Antonescu…dar aceasta este o altă discuţie. Cartea arată poveştile unui grup de burghezi, decăzuţii ce s-au trezit într-un nou regim polic, social, economic. Mi-a placut mult cum a descris această societate, cum a punctat interacţiunile între ei şi oameni de rând, cum a reuşit să transpună în cuvinte imagini ale acelei societăţi.

Cărţile mele preferate, pe care intentionez să le recitesc sunt:

Casa de lut” de Pearl S. Buck, prima femeie ce a luat premiul Nobel pentru literatură.

Cartea este un minumat tablou a societăşi chineze în secolul.

şi

Pendulul lui Foucaut” de Umberto Eco. E un fel de ” Codul lui Da Vinci”, mult mai bine scris, istoric mult mai corect scris, autorul fiind foarte atent la detalii. Are  istorie şi poveste!

 

Ce urmează? Cred că „Viaţa şi cărti”.  Scriind acest articol, ascultam la TV, pe TVR 3, un interviu cu Nicolae Manolescu. Îl ştiam ca imagine, dar nu ştiam exact ce face. Mi-a placut cum a vorbit despre istorie, diplomaţie, cărţi, educaţie şi cred că trebuie să-l descoper.

Voi ce cărţi preferate aveti? Care a fost ultima carte citită?

Intrebari existentiale(leapsa)

Am preluat o leapsa existenţială de la Anarkali. Un exerciţiu pentru mine, o persoană ce a devenit prea practică(scriem despre asta într-un post viitor).  Apropo, istoria pseudonimului ei, este foarte frumoasă şi interesantă(link aici). Multumesc Anna pentru idee! Link-ul articolului original aici.

1. Crezi in supranatural ? Ce fel de supranatural ? Fantome, bantuiri, poltergeist, posesii demonice, blesteme, ocult, vrajitorie, clarvazatori, medium-uri, psychics, miracole, minuni ?

Cred în miracole, telepatie energetică şi lucruri pe care nu le cunoştem în deajuns şi le explicăm ca supranatural.

2. Crezi ca omul cand se naste este ca o panza de pictat, goala, pe care totul se imprima mai tarziu, inclusiv good and evil, sau ca suntem nascuti cu predispozitie sau predestinati spre cele doua ? Pe scurt, ne nastem cu natura fiecaruia sau o cultivam, dobandim ?

Ne naştem undeva la mijloc. Avem anumite linii trase, ce devenim ţine de experienţa şi educaţia noastră. Cum de ex spunea Neagu Djuvara: ” Ambiţios te naşti. nu devii.”

3. Daca ai avea ocazia doar o singura data si pentru scurt timp, sa calatoresti in timp doar ca observator, ce ai alege, trecutul sau viitorul ?

Viitorul

4. Daca tehnologia si medicina va avansa in asa masura incat media de viata umana va fi considerabil mai mare decat in prezent, dublu sau chiar mai mult, sa spunem, ce opinie ai despre acest lucru si anume sa traiesti intr-o asemenea era ?

Nu ştiu dacă aş vrea. Poate ar fi ok dacă m-aş naşte într-o asemenea lume. Mie teamă că acum nu sunt „educată psihic” pentru un „termen de valabilitate” dublu.

5. Daca ai avea de ales intre un an de continua zi sau un an de continua noapte, ce ai alege ?

Un an de continuă zi. Eu dorm oricum 🙂 

6. Ce crezi despre Spatiu, aka Univers, aka Cosmos  ? Stim ca este plin de galaxii, sisteme solare, stele, planete, nebule, etc dar crezi ca inafara de astea mai e ceva ce noi nu stim ? Viata spre exemplu, in orice forma. Sau crezi ca suntem singurii ?

Sigur nu suntem siguri. Încerc să nu mă gândesc prea mult la acest lucru, pentru că mă panichez.

7. Daca ai avea ocazia sa traiesti o zi (24 de ore) literalmente in persoana altcuiva, pe cine ai alege : un gay sau lesbi, o persoana de alta rasa, culoare, etnie, o persoana de alta religie, de sex opus, o persoana mai tanara sau mai in varsta ?

O persoană mai în vârstă. M-ar ajuta să aflu ce să nu greşesc şi să mă pregătesc pentru ce urmează.

8. Daca ti-ar fi oferita o putere supranaturala (de natura fizica sau mentala) ce ai alege  si de ce ?

De natură mentală, telepatică. Pentru că aş afla multe lucruri ce mă pot ajuta.

9. De ce ti-e teama mai mult, de ceea ce nu cunosti si nu intelegi, de ceea ce cunosti dar nu intelegi, de ceea ce cunosti si intelegi dar nu poti controla sau schimba ?

De ceea ce nu înteleg şi nu pot controla.

10. Daca te-ai afla vreodata intr-un scenariu gen Matrix, numai ca real, si ti s-ar oferi pastila albastra despre care ti se spune ca odata ce o iei vei afla lucruri pe care nu ti le puteai imagina vreodata, lucruri despre absoolut orice in univers, dar ca odata aleasa acea cale, indiferent de consecinte nu mai exista drum de intors inapoi, sau ti s-ar oferi pastila rosie prin care vei fi transformat intr-o persoana care va avea o viata foarte buna, lunga, imbelsugata, fericita, dar nu va sti niciodata nimic si va trai doar cu curiozitatea si intrebarile existentiale, universale, ce ati alege ?

Pe cea roşie, cred. Informaţia vine cu suferinţă şi nu ştiu dacă partila albastră mă face şi destul de puternică să rezist.

Scutece

Eu sunt destul de conservatoare cu lucrurile pe care le folosesc. Dacă ceva funcţionează, nu schimb. Încerc şi alte lucruri/produse, atunci când consider că ce folosesc nu mă mai ajută sau am eu impresia că raportul calitate/preţ este mai bun( şi atunci mai întâi testez). Sau poate nu sunt prea influenţată de marketing :)!

La capitolul scutece am ales să le folosesc pe cele de unică folosinţă.  Nu sunt chiar ecologice dar la  primul copil am zis că aş vrea totuşi să mă bucur de această invenţie. Poate la al doilea copil( să ne ajute Dumnezeu!), vom folosi scutecele refolosibile.

La început am folosit gama Premiun Care de la Pampers. Am fost mulţumită de nivelul de absorbţie. Am început cu această gamă pentru că primisem cadou vreo 5-6 pachete mari la naşterea Ioanei. Am folosit această gamă până la 6 luni, când am zis eu că ar trebui să încerc şi gama Active Baby tot de la acelaşi producător, pentru că începeam să fim mai active iar scaunele nu mai erau aşa de moi ca să necesite o super absorbţie. Scutecele vin pe mărimi, eu schimbam mărimea când observam că nu e chiar aşa de lejer scutecul pe corp după prins. Schimbam mărimea înainte să ajungem la greutatea maximă recomandată de producător, cam cu vreo 2 kg să ( ex: marimea 2 este pentru 4-9 kg, eu pe la 7kg folosesc mărimea 4). Ştiu că e banal ce explic eu aici cu mărimile, dar am citit pe un blog al unei mămici din U.K(cred), că ea şi-a dat seama că trebuie schimbată mărimea la scutec, când într-o zi la schimbarea scutecului a observat cristalele de gel absorbant ieşite şi s-a speriat, crezând că copilul ei le-a produs. Apoi uitându-se pe „google” a văzut că se întâmplă acest lucru când scutecul nu mai face faţă şi stratul de protecţie se distruge de la umezeală. S-a linişti, şi-a schimbat mărimea scutecelor( copilul avea 3 luni şi purta marime de nou născut)… aşa că am zis că poate e necesar o menţiune.  Oricum:  se  simte şi la mână o mărime mai mică, când îl pui tragi parcă de cele doua benzi un pic mai tare; iar eu zic că dă pe afară mai des când e prea mică marimea.

Acum la 9 luni, pentru că copilul este mult mai activ, nu mai stă locului prea mult la schimbarea scutecului, am început să avem ceva iritaţii, am zis că poate ar fi bine să încerc şi alt brand. Mai ales că mi se părea că nu absoarbe aşa cum ar trebui. Şi am hotarât să încerc marca Libero. Dintr-un noroc, fară să vreau, am luat gama Up&Go. Practic nişte chiloţei de unică folosinţă. Materialul mi s-a părut de la început ceva mai bun ca şi anteriorul brand, parcă nu se simt la mână cristalele de gel absorbant( la Active Baby, se simt), sunt foarte uşor de pus( un mare plus în această etapă a dezvoltării copilului). După vreo doua zile de folosire, au dispărut iritaţiile. Cred că ar trebui totuşi să-i schimb mărimea de la 4 la 5, pentru că îi ramân mici urme de elastic la burtică.

Este o diferenţă de preţ( în jur de 2 ron) dar merită. Am văzut că existau şi branduri mai ieftine de scutece dar nu le-am testat şi parcă nu aş risca la tipul acesta de produs, dacă pot. Cred, că este aceiaşi situaţie ca şi  la absorbantele noastre: fac cât dai pe ele şi contează să te simţi „uscată” :).

Ca şi serveţele umede, noi le folosim destul de rar, doar când suntem plecaţi şi nu ne putem spală. Eu am reţinut de la maternitate şi cursul de puericultură, că nu sunt bune pentru funduleţul bebeluşului( folosire intensă) chiar dacă sunt comode. Se irită foarte repede un nou născut de la ele şi substanţele chimice pe care le conţin intră repede în pielea lor imatură.

Cam atât despre noi 🙂 Voi ce experinţe aveţi?

Mentionez că acest articol nu este unul plătit. Este pur, experinenţă mea personală, fară alte influenţe sau sugestii.

Pozele le-am luat de aici şi aici.

Lista pentru calatorie

De când cu domnişoara Pelican( fostă Balenuţa, acum papă orice şi închide ca un pelican), oriunde am pleca de acasă, trebuie să mă asigur că i-am luat tot ce trebuie. Bagajele ei sunt mai multe decât ale noastre. Şi cum mie îmi plac listele, pentru că mă ajută să mă ordonez şi să simt că un pic controlez situaţia, mi-am zis că ar fi utilă o listă(check list) pentru călatori/concediu pe o perioadă mai mare de 2 zile. Ca şi noutăţi în viaţa noastră de 9 luni: mergem de-a buşelea( de pe la 8 luni), ne ridicăm singură în picioare, muşcăm că avem cu ce(4 dinţişori sus, 2 jos) şi am început să vorbim în arabă sau suedeză…nu-mi dau seama :). „Ala, ala, ahaa…alagh, alagh, ala!

Aşadar, se recomandă începerea bagajului cu vreo doua zile înainte de ziua plecării. Vom avea în vedere: durata plecării, tipul de transport(maşină în cazul nostru), vreme, destinaţie.

  • Scaun auto- să mă asigur că poate dormi comod în el. Ioana, de obicei, doarme când mergem cu maşina şi la distanţe lungi m-am gândit că ar fi utilă o pernă de călatori, un exemplu ar fi aici.
  • Parasolar, fiind vară este util. Pentru mine cel mai eficient parasolar este o panză albă în geam. Nu este estetic dar mi se pare mai ok decât „sitele” din comerţ. Eu am un scutec  dantelat, care a fost al soţului meu, mai mare ca dimensiuni şi pe care îl folosim şi pentru a o feri de soare. Eu am un stres să nu o prindă prea mult soarele, mai ales când trebuie să plecăm de acasă la orele fierbinţi, o acoper şi pentru distanţe foarte mici.
  • Pălarioare, jucării de maşină, o păturică. Dacă călatoreşti cu avionul am înteles că ar fi util un căruţ de voiaj pentru a fi mai comod transportul copilului.
  • Geantă bebe: genta cu scutece, păturică pentru schimbat, un rând de schimburi, serveţele umede, serveţele uscate, serveţele antibacteriene, „ronţăieli”, plovăraş, o pereche de şoseţele,  crema pentru protecţie solară, suzete de rezervă,diverse alte lucruri ce sunt utile( eu de exemplu, mai am o mică agendă şi un pix, pentru a nota întrebările pentru doamna doctor).
  • Geantă bebe mâncare: la drum lung, mai mâncăm şi în maşină sau pe drum. Eu am o gentuţă mai mică care o folosesc doar pentru ce ţine de mâncare: borcănasele cu mâncare, uleiul de porumb, linguriţe, un scutec pentru protecţie, baveţele, sticluţa cu apă plata fiartă. Când nu e cald la afară, încerc să i-au cu mine mâncare făcută în casă, pe careo congelez(pentru cât mai multe mese). O încălzim la încălzitorul de biberoane ce are şi mufă pentru maşină.
  • Bagajul Ioanei: hainuţe( outfit-uri :)) pentru fiecare zi în care suntem plecaţi, plus două de rezervă, haine groase ce complementează outfiturile :), bentiţe, prosoape, vreo doua scutece finet, cosmetice pentru baie( avem diverse „sampling-uri”,ca dimensiuni mai mici, pe care le folosim când nu suntem acasă) scutece suplimentare, borcănaşe de mâncare suplimentare( sunt cele mai civilizate şi practice pentru vară), câteva jucări de rezervă, alte lucruri ce ar fi utile. Acum probabil vom lua şi cerealele, iar iaurtul il vom cumpară local. Încerc să le pun cât mai organizat, în „organizatoare” mici, pentru a putea fi la îndemână şi a nu le căuta în „haos”.
  • Medicamente: în bagajul Ioanei, avem o gentuţă specială pentru medicamente, ca antitermice pentru febră, sirop tuse, supozitoare glicerină, betadina, compresii sterile. Am înteles că ar fi bine să am şi ceva pentru indigestie, însă nu m-am consultat cu doctorul să îmi recomande ceva.
  • Cărucior

Mă gândesc că dacă călătoreşti cu un copil mai mic, vei avea nevoie şi de marsupiu, coşuleţ pentru transport, cădiţa pentru baie( noi acum nu o mai folosim că stăm la duş), pompă sân, biberoane. Dacă călătoreşti cu avionul şi în afara tării, ai nevoie de acte pentru bebe.

Tot citind pe bloguri de mămici cu copii mai mari, am văzut că treaba se mai complică: trebuie să ai mai multe jucări, să ştii jocuri, să ai cărticele de colorat, etc. Doar copilul nu s-o plictisi şi poţi să stai şi tu un pic liniştită :). Deci ar fi bine să mă bucur de „liniştea” de acum :)!

Domnişoara Pelican vă urează călătorie placută :)!

Ioana, Dra Pelican

Poza a fost preluată de aici.

Sacrificiul unei mame

Eu abia acum, de când am un copil, încep să-mi înteleg într-adevăr părinţii, să-mi explic multe decizi şi acţiuni ale lor, care poate în trecut nu mi se pareau corecte. Abia acum îmi înţeleg cu adevărat mama!

Mama a murit, când eu aveam 18 ani. Abia scosesem capul în lume, abia începeam să învaţ despre viaţă! Nu am reuşit să vorbesc cu ea aşa cum mintea mea ulterioră şi-ar fi dorit. Nu am avut experinţa necesară să mă maturizez până atunci. Am rămas cu acest mare regret că nu am putut „comunica” cu mama şi nu am cunoscut-o cu o minte a unei vârste mai mature.  De atunci, tot fac paralele între mine şi mama, când trec prin viaţă. Scriind, sper ca astfel să  ajungă mesajele mele la ea, prin ochii cititorilor. Poate aşa poate „auzi” şi recunoştinta mea.

În ultimile zile, mă tot gândesc ce sacrifici a făcut mama pentru a ne creşte pe noi! Ea spunea că în afară de mine şi de sora mea, alţi copii nu-i plac! Atunci nu băgam prea mult în seamă aceste cuvinte. Acum, că sunt mamă le înteleg mai bine. Toată dragostea ei, toată compasiunea ei, toată bunătatea ei s-au îndreptat către noi.  Centru universului tău devin copiii, alţi copii nu mai vezi decât la nivel fizic! Cel puţin aşa se întâmplă cu femeile din familia mea.

Mamele se sacrifică de milenii pentru copiii lor, sub diferite forme. Mama, ca multe femei din generaţia ei a renunţat la munca pentru noi, a renunţat la o parte din personalitatea ei pentru a ne educa pe noi cât mai bine. Femeia de carieră din mine, chiar dacă şi-ar permite financiar să stea tot timpul acasă, nu ştiu dacă ar face-o. Cu mintea de acum, recunosc anumite frustrari şi dureri ale mamei mele din adolescenţă mea şi o înteleg: cum stătea singură mai mult, noi eram la şcoală, tata  mai mult plecat, cum poate şi-ar fi dorit să aibă un ban al ei fară să audă tot timpul reproşuri, cum poate şi-ar fi dort să călătorească mai mult, cum poate şi-ar fi dorit să aibă o siguranţă financiară propie, cum poate şi-ar fi dorit să nu fie considerată doar o bonă, etc. O parte din personalitatea ei şi-a minimalizat-o pentru a putea fi alături de noi atunci când trebuia, pentru a ne da mai multă siguranţă, pentru a putea fi ce suntem acum. Şi-a asumat rolul şi trăia prin noi. De aceea,  probabil se spune că  părinţii trăiesc prin copii! Mama a ales să ne crescă pe noi. Şi a fost o alegere!

Mama era o femeie blondă, cu ochi albaştri, bună la suflet, discretă, un om frumos, apreciat de toată lumea… o doamnă. Îi placea să citească, îi plăcea să cânte, culoarea preferătă era galbenul, îi placea să călătoarescă. Mi-ar fi placut să o „cunosc” mai bine, să cunosc femeia din ea, să-i cunosc trăirile. Am multe întrebări dar puţine răspunsuri.  Mi-ar place să ştie că o înteleg şi că aş vrea să mă ierte pentru tot ce  i-am greşit! Acum  văd multe sacrifici ale ei : munca, soţul, viaţa personală, hobby-urile, poate prieteni…şi urmează probabil să mai descoper. Nu ştiu dacă în ritmul zilnic mai avem timp să reflectăm asupra micilor sacrifici pe care părinţii nostri le-au făcut. Şi sunt multe! Eu, cumva, am fost nevoită să le văd periodic, pentru că mi se face dor şi tot timpul voi spune: „oare cum ar fi fost dacă traia?” sau voi căuta o experintă similară cu a mamei.

Mă gândesc că am fost tare norocoasă că a reuşit să mă formeze şi că am cunoscut-o chiar şi ca copil. Poate pot reflecta eu cumva prin acţiunile mele dorinţele neîmplinite ale ei. Eu sunt acum persoana Ana, pentru că am avut o MAMĂ!

Mami meu, rămâne un gol ce nu poate fi acoperit, timpul îl prafuişte doar! Îmi doresc din tot sufletul să mă poată auzi când vorbesc  cu ea şi să nu o dezamăgesc!

Londra, oraşul pe care visa să-l vadă