Un pic de tristeţe

In ultimile zile am avut cateva buşeuri de tristeţe… Scriu acest articol pentru a încheia trecerea peste această mini-depresie. Ce bine ca s-a inventat terapia prin bloging :)!

Eu sunt o persoana destul de activă. Jobul meu presupune multa alergatură, comunicare, stres, multitasking.  De aproape 8 ani a devenit un stil  de viaţa si m-am modelat în conformitate. În plus cred că sunt si mai agitată  de fel. Am fost si am ramas o „tocilară”, inclusiv la  muncă :). Am muncit pană  in luna a 8-a de sarcină, pentru că am zis că ar trebui să mă odihnesc o lună.  M-am adaptat vieţii agitate din Bucureşti! Şi cand mă gandesc că in prima mea zi de capitală, venind dintr-un oraş mic, după cateva ore pe b-dul Magheru, am dormit 12 ore…

In primele 3 luni după naştere, m-am aclimatizat cu bebe si am invăţat să mă relaxez. Da, mi-a luat 3 luni să pot intra în starea de relaxare! Insă după incă 3 luni, am  inceput să simt lipsa agitaţiei, a vieţii mele  streasante.
Asta după ce imi doream nespus aceste clipe de linişte, atât fizică cat şi sufletească…

Am norocul sa stau in afara Bucureştiului,  intr-o zonă oxigenată, linistită, simplă de ţară( mă rog,  cât se poate numi ţară in apropiere de capitală). Şi chiar e multa linişte! În primele zile, noaptea ma deranjau ciripitul pasărelelor… păi dacă nu mai auzeam tramvaie si motoare, nu puteam dormi :).  Şi atunci de ce mă plâng???

Mi-e dor de mine la muncă, mi-e dor de mine singură in trafic, alergând, rezolvând probleme, mi-e dor de mine învaţând, aranjându-mă pentru munca. Acum cand merg la o nuntă, mă bibilesc si mă aranjez cu placere! Şi poate nu o sa ma credeţi dar mi-e dor de tocuri :)!

Stau singură cu bebe, in linişte, mai citesc, mai studiez, mai scriu, mai vorbesc singură… o viaţa linisită, de care îmi va fi dor când mă voi întoarce în câmpul muncii. Însa m-a prins pentru cateva zile  o stare de tristeţe, mini-depresie. Ştiţi voi: nu ai chef să te dai jos din pat, nu ai chef să faci ceva, nu ai chef de nimic… Poate pentru că vorbesc mai mult pe două voci cu mine şi Ioana, poate pentru  că mi s-a  oxigentat prea mult creierul,  poate pentru ca soţul anând o periodă mai agitată la munca nu poate să imi ofere atenţia şi ieşirile anterioare, poate pentru ca mai sunt şi Ana, nu numai mamă. Poate de aceea m-a lovit mini depresia!

Nu ma intelegeţi greşit, ştiu şi eu că nu am motive să mă plang, nu am motive de tristeţe grave, dar am avut şi eu „drama” mea! Banuiesc, că toate mamele au câte o dramă asemănătoare! Pentru mine e prea multă linişte :)! Cred ca face parte din pachetul obligatoriu de mamă. Cum de altfel  şi probleme par mai grave şi mai mari, când stai mai mult pe acasă.

Într-un final am trecut şi peste asta cu ajutorul bineinteles al Balenuţei! Câte  o privire, câte un zâmbet, câte un plâns şi am uitat ca eram tristă.

Madam Balenuţa

Îi multumesc lui Dumnezeu că pot sta un an acasă cu ea, ca mă pot bucura de minunea ce inseamnă a avea un copil, că acest timp m-a ajutat să mă redescoper, să am timp de pasiunile mele, sa fiu relaxată. Nu ştiu, cât de des in viaţa te mai intalneşti cu astfel de perioade! E complicat, inseamna responsabilitate  dar este foarte frumos!

P.S  Am redescoperit diactriticile! Mă obişnuisem fară ele!

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Un pic de tristeţe&8221;

  1. cojocarii zice:

    🙂 stari si stari…. 🙂 Te inteleg perfect… dar, totusi, bucura-te de zilele aceaste alatuyri de cea mica. Vei reincepe munca si atunci iti va fi dor de ea… si te vei satura si de bibilit si de tocuri. 😉
    E perfect normal sa simti cum simti… si important e sa faci tot ce iti sta in putinta pentru a te simti tu bine in pielea ta. Fara sa te simti vinovata! 😉

  2. Sergal zice:

    Acum ti-e dor de agitatia vietii…nu-i nimic. Se va rezolva mai devreme sau mai tarziu. O sa fie problema cand o sa-ti fie dor de aceasta liniste care, din propia experienta iti spun, nu se va mai intoarce. Timpul ne taxeaza pe toti si din pacate ne va fi dor sa ne strangem in brate bebelusii . Timpul zboara si vom ramane in cel mai scurt timp doar cu amintirea acestei perioade de „liniste”.

  3. ramona zice:

    E clar ca o sa ducem dorul linistii de acasa atunci cand o sa fim la munca , in trafic, cu probleme pe cap…… dar sunt lucruri care se intampla firesc…….asa e viata, asa o traim! Pe mine ma inspaimanta faptul ca deja duc dorul perioadei de „bebelus” a copilului meu. Chiar daca nici acum nu e prea mare(2,5 anisori) mie imi este dor de el bebelus. Si asta este un lucru care nu se mai intoarce niciodata. Asa ca, traieste cu intensitate momentele alaturi de „balenuta” ta pt ca nu vor mai reveni. Serviciul o sa fie mereu prezent in viata ta spre deosebire de aceste minunate momente.
    Ramona

    • babymanager zice:

      Încerc să trăiesc conştient aceste momente. Sunt foarte frumoase şi cum spui tu ireversibile.
      Ramona, sunt sigură că fiecare vărsta are momentele ei frumoase şi un al doilea bebe te va mai lecui de dor :).

      Ana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s