Stimulent reintoarcere in campul muncii

Peste puţin timp mă voi întoarce la muncă. Eu am optat pentru concediu creştere copil 1an. Dacă mă întorc mai devreme de 1an( legea nu precizează cu cât timp înainte, doar să fie înainte de ziu de naştere), beneficiez de un stimulent de 500 ron/lună, până la vârsta de 2 ani a copilului. Ca să fiu safe eu mă voi întoarce cu o lună înainte, deşi şi cei de la primărie mi-au confirmat că nu contează cu cât timp înainte.

Din câte am înteles eu, mai întăi se obţine o adeverinţă de la angajator, că ai reînceput munca şi apoi se întocmeşte dosarul. Actele necesare eu le-am luat ca info de aici:

  • *cerere (Anexa 6 la HG nr.57/2012)
  • actul de identitate al solicitantului (copie şi original);
  • certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul (copie şi original); hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei sau de încredinţare a adopţiei, hotărârea judecătorească sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă (copie şi original);
  • certificatele de naştere ale tuturor copiilor născuţi după data de 1 ianuarie 2006 (copie şi original);
  • certificat căsătorie (copie şi original);
  • livret de familie (copie si original);
  • adeverinţă tip eliberată de angajator, din care să rezulte că persoana îndreptăţită :

– a beneficiat de concediu de maternitate (pre şi postnatal), (să se precizeze perioada),
– a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni anterior datei naşterii copilului (nu interesează cuantumul acestora);

  • realizează venituri în prezent, cu precizarea datei (zi/luna/an) de reluare a activităţii;
  • dosar cu şina din carton (coperţi întregi);
  • pentru plata în cont bancar – extras de cont,  deschis la B.C.R., ProCredit Bank, Banca Transilvania, Nexte Bank (fosta Romexterra Bank), B.R.D., Alpha Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, CR Firenze Bank, VOLKSBANK, UniCredit Tiriac Bank, CARPATICA, C.E.C. Bank, ATE Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Romanian International Bank (RIB), OTP bank, BANCPOST, Garanti Bank, Libra Bank, Milennium Bank

*  De aceste drepturi nu poate beneficia părintele care, pentru acelaşi copil, are în acelaşi timp şi calitatea de asistent personal ori care primeşte indemnizaţia de insotitor.

În caz că vă ajută şi pe voi🙂

2 thoughts on “Stimulent reintoarcere in campul muncii

    • babymanager spune:

      da sunt buni! la cate impozite am platit eu… sa se mai şi intoarca la mine. Am sa povestesc cum trec prin toată povestea asta. Ce sa facem… bine ca am putut sta si un an! In alte tari nu se prea poate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s