Traseu educativ pentru Muzeul George Enescu

Dragelor şi dragilor,

Am primit un nou comunicat. Pare interesant! 🙂

Detalii suplimentare

Asociaţia De dragul artei lansează un traseu educativ pentru

Muzeul George Enescu

–       în cadrul proiectului Muză.Muzică.Muzeu –

 

 

Asociaţia De dragul artei lansează un traseu educativ destinat mai micilor şi mai marilor vizitatori, drept urmare a desfăşurării proiectului Muză.Muzică.Muzeu în cadrul Muzeului George Enescu din Bucureşti.

Traseul muzeal va fi prezentat şi accesat la casieria Muzeului sub forma unui pliant care propune o vizită interactivă pentru copiii mici însoţiţi de adulţi. Acesta va conţine informaţii şi tipuri de activităţi care pot fi realizate în timpul vizitei, şi a fost iniţiat drept urmare firească a derulării celor mai bine de 6 luni de la începutul proiectului Muză.Muzică.Muzeu. În tot acest timp, au luat parte la programe peste 350 copii şi peste 200 părinţi, educatori, dar şi specialişti care au evaluat proiectul în permanenţă. Drept garantare a calităţii proiectului, sub aprecierea constantă a modului de satisfacţie a copiilor, educatorilor şi părinţilor, traseul lansat astăzi reprezintă un exemplu de bună practică şi pentru alte muzee din ţară, bazându-se pe două priorităţi de abordare: senzorialitatea şi mişcarea drept principalele caracteristici. La această vârsta, perceperea, cunoaşterea şi înţelegerea lumii pornesc şi au nevoie de stimularea cât mai multor simţuri, într-o manieră cât mai aplicată şi accesibilă. Dosarul pedagogic, traseele educative şi filmările programelor realizate de Asociaţia De dragul artei vor rămâne la sediul muzeului de pe Calea Victoriei şi vor constitui un model uşor de replicat în alte contexte, la îndemâna tuturor celor interesaţi de domeniu.

Finanţarea nerambursabilă, oferită de Administraţia Fondului Cultural Naţional, permite continuarea  proiectului Muză. Muzică. Muzeu. Astfel, Asociaţia intenţionează crearea de noi programe în parteneriat cu Muzeul George Enescu, dar şi cu alte muzee din Bucureşti, care au ca scop valorificarea patrimoniului instituţiilor respective şi educarea publicului tânăr.

Raluca Bem Neamu, coordonatoarea proiectului, declară: Proiectul Muză. Muzică. Muzeu. a dezvăluit un aspect pe care doar îl intuiam, acela că părinții copiilor mici din București au o disponibilitate de timp și joacă nesperat. Numărul de programe oferite prin proiect a fost insuficient pentru avalanșa de solicitări iar fuga după un loc a devenit fapt cotidian. Programele au fost apreciate pentru interacțiune, pentru faptul că fac apel la muzică live cântată de un instrumentist și pentru faptul că cei mici pot explora instrumente muzicale sau se pot mișca nestingheriți pe muzică bună și antrenantă. A fost o bucurie acest proiect, atât pentru echipă, cât și pentru publicul mare și mic!

Pentru mai multe detalii despre proiectele Asociaţiei De dragul artei, vă invităm să vizitaţi site-ul: http://www.dedragulartei.ro sau pagina de Facebook: Dedragulartei.

Despre coordonatorul proiectului:

Asociaţia De dragul artei îşi propune dezvoltarea creativităţii şi încurajarea curiozităţii naturale a copilului în raport cu obiecte semnificative pentru cultură şi civilizaţie, prin diverse activităţi de improvizaţie artistică.

Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Partener principal:

Muzeul Naţional „George Enescu” se află în Palatul Cantacuzino situat pe Calea Victoriei nr. 141. Expoziţia permanentă dedicată marelui muzician – compozitor, violonist, pianist, dirijor, profesor – se desfăşoară în doar câteva săli de la parterul somptuosului Palat şi în casa memorială din spatele palatului, încercând să refacă traseul vieţii compozitorului. www.georgeenescu.ro

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Traseu educativ pentru Muzeul George Enescu&8221;

  1. Ramona zice:

    Am citit si detaliile suplimentare si mi se pare un lucru super sa participi la asa ceva. Poate reusesc si eu sa merg in week-end cu asta mic. Cred ca ar fi frumos si i-ar place si lui sa fie cu alti copii.
    Multumim, Ana!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s