Cuplu si copilul: divortam?

Sunt inca sub influenta discursului de la Social Media for Parents a lui  Gyorgy Gaspar. El ne-a vorbit despre relatia de cuplu si cum afecteaza  ea relatia parinte copil.  Nu au fost notiuni noi, insa uneori ai nevoie de cineva sa te faca sa le constientizezi cu adevarat.

Relatia de cuplu este foarte importanta pentru sanatatea emotionala a copilului.  Asa cum invatam sa fim parinti, putem invata sa fim si parteneri. Copilul in viata unei familii aduce la suprafata toate probleme/disfunctionalitatile emotionale ale adultilor, fie ca vor fie ca nu vor. Insa tot copilul te poate ajuta sa le rezolvi si sa-ti rezolvi probleme din copilarie ascunse. Trebuie doar sa vrei si sa-l lasi. Pana la urma „inconstientul este memoria emotionala” si unele informatii pot fi ascunse acolo insa tot cu acesta memorie actionam in deciziile noastre.

Sunt inca un pic umita de un caz de divort: el casatorit, ea casatorita cu copil -o relatie amoroasa la distanta ce  duce la 2 divorturi. Ce se intampla cu societatea noastra? Vad tot mai multe cazuri de divorturi in jurul meu si culmea cazuri de divorturi cu familii cu copii destul de tinere. Nu mai luptam?  E  stresul atat de mare incat ne blocam sau am devenit foarte „lenesi”?

Recunosc ca exista cazuri in care divortul este un lucru necesar, insa oare in ce procentaj?  Pornim la drum 2 oameni, care au teoretic lucruri in comun, au aceleasi principii si sunt oarecum compatibili si sexual. Exclud cazurile in care cel putin unul din parteneri are obiective ca banii, pozitia sociala, avantaje  materiale.

Decizi sa ai cel putin un copil, iar in vremea noastra chiar decidem cand sa-l avem, nu e ca si cum nu putem controla acest lucru. Vine copilul/copiii si la un moment dat decizi sa divortezi pentru ca…. sau iti inseli constant partenerul.

Pai mai oameni buni, cand ai decis sa faci toate cele de mai sus( familie, copil), nu esti constient ca vor veni si vremuri mai grele si poate va trebui sa lupti pentru relatia de cuplu ca sa-i asiguri copilului tau o stabilitatea emotionala?! Adica  nu realizezi ca aparitia unui copil, va veni cu responsabilitiati si visele tale de clubbing si nopti pierdute cu prietenii vor fi mai rare. E ca si cum stiu ca voi fi mama si eu in continuare fumez, ca nu pot altfel. Nu exista nu pot, exista ca nu vreau sa ma lup cu mine in acest caz. Nu lupti azi, nu lupti maine, ajungi sa-i arati copilului ca e normal sa nu lupti, ajunzi sa crezi ca e o normalitate sa renunti la partenerul tau, ajungi peste 20 de ani sa te intrebi unde ai gresit de ai un copil intr-un fel si ca tu ai avut numai necazuri in viata…

CUM-SA-TRECI-PESTE-O-RELATIE-DIN-TRECUT

Recunosc ca e al naibi de greu sa iti impaci si partenerul si copilul. Eu consider ca in momentul in care devi mama o parte din mecanismele tale sunt inlocuite de mecanisme ce pun copilul pe primul loc, ca asa vrea natura ca specia sa supravietuiasca- de aici si „nebunia” femeilor dupa ce devin mame. Pentru mine e un mare mister cum ca o doamna cu copil, poti uita de copilul tau si cauti senzatii tari in alta parte. Banuiesc ca mai greseste natura, sau poate vine din rani emotionale din copilarie.

Relatia de cuplu devine din ce in ce mai grea dupa aparitia copilului si acesta eu zic ca se datoreaza in mare parte vietii sexuale care devine mai” solicitanta”a ca sa fiu eleganta🙂. Ea poate fi influentata de multi factori: timp, oboseala, dispozitiile mamei, problemele sociale. De la viata sexuala „solicitanta” ajungi la o comunicare  mai proasta pentru ca te simti vinovat/a si atunci nu prea mai vrei sa discuti cu cel de langa tine. Am vazut multe cupluri care au probleme diverse totul pornind  de la baza: viata sexuala. Ok si atunci ce facem?

Unele cupluri am vazut ca functioneaza pe principiul: familia familie si iesiri amoroase in afara familiei, alte cupluri gasesc solutii alternative pana la linistirea apelor: sport, shopping, exteriorizare nervoasa in societate, alte cupluri si mi se pare din ce in ce mail multe: „vai ce m-am indragostit, divortez! ” adica fug.  A da si mai sunt cuplurile care se igonora si la un moment situatia e atat de grava incat se vede in educatia si comportamentul copiilor.

Cate cupluri  divorteaza fara a lupta cu adevarat in relatie?

Un mare om in viata mi-a spus ca vom cauta constant „senzatii tari” si incercam sa le gasim cum putem. Cum pui însă aceste senzații tari prioritare la tot ce înseamnă viata ta: familie, cariera, dezvoltare personala? La un moment dat sigur te vei „trezi” în viata ta și vei realiza ca ai trăit cum ai vrut dar nu ești mulțumit. Beneficiile unei senzații nu țin toată viata garantat, iar după o vârstă sigur vei cauta o liniște sufleteasca.

Momentan ma sperie multitudinea cazurilor de divorț… nu luptam cu noi, nu luptam pentru partenerul nostru, nu luptam! Ne complacem intr-o situație de „amorteala”.

Aproape orice cred ca are o soluție trebuie doar sa o găsim și sa încercăm să facem tot ce se poate. Apelarea la un consilier sau chiar psiholog e o dovada de lupta. Desigur ne bazam și pe răbdarea celuilat. Sigur nu resuscitezi o relatie daca iti schimbi samponul, viata nu e cam reclame sau filme garantat🙂.

Am auzit tot felul de telenovele, am văzut tot felul de refulări ale frustrărilor lipsei vieții de cuplu. Câți le conștientizăm și câți încercăm să le rezolvam? Suntem conștienți cât de mult ne afectează copiii?

To be continued🙂

 

 

 

link poza

8 thoughts on “Cuplu si copilul: divortam?

  1. Laura Frunza spune:

    Ana, tu vorbesti stand de pe margine si vazand viata in roz. Te asigur ca nicio persoana care divorteaza nu ia usor decizia asta. In ziua de azi vezi mai multe divorturi nu pt ca oamenilor le lene sa lupte, ci pentru ca s-au saturat sa indure. Pe vremuri, n-aveai de ales, era rusinos sa fii divortat, de multe ori femeia nu avea o situatie materiala care sa-i permita sa intretina copiii, nu avea unde se duce, stateau impreuna „pentru casa si copii” si isi mancau zilele unul altuia. Acum posibilitati exista si daca toti suntem datori cu o moarte pe lumea asta, cu o viata de nefericire nu suntem datori nimanui, nici macar copiilor. Ba chiar cu atat mai putin lor.

    • babymanager spune:

      Bună Laura! Multumesc pentru comentariu. Eu am exclus din start cazurile unde divorțul este necesar. Sunt conștientă ca sunt vizibile mai multe cazuri decât înainte de 89, insa nu la acest cazuri fac eu referire în articol. Eu ma refer la cazurile unde diverse motive care în mod normal s-ar putea rezolva, duc la lucruri ca divorțul sau acțiuni ale unui adult ce afectează viata și psihicul unui copil. Știu ce vorbesc pentru ca sunt un „caz”. Datorita activității mele intru în contract cu multe persoane zilnic și eu cred ca s-au înmulțit divorțuri superficiale, adică acolo unde nu se mai lupta din simplu motiv de comoditate și ca ne-am învăț cu „returul”.
      E clar un efect al vieții alerte pe care o trăim și a vieții în fuga actuale. Se fuge de responsabilitate și se cauta refulări usoare( din păcate nu pot scrie toate cazurile pe care le știu în detaliu :)).
      Am și eu problemele mele în relație și sunt un efect al vieții corporatiste și în fuga. Am norocul însă să am o persoana lângă mine care ma face conștientă de unele lucruri atunci când nu le vad, ca ex: comoditatea de a lupta în relatie.

      • Leea spune:

        Eu consider că decizia de a întemeia o familie vine cu o responsabilitate din partea ambilor părinți. Oricât de amiabilă ar fi despărțirea, tot va afecta dezvoltarea copiilor implicați. Și da. Cred că există o mare problemă în modul în care părinții încearcă să păstreze unitatea familiei în situații dificile. Relațiile nu sunt chiar ca în basme. Asta nu înseamnă că dacă lucrurile nu mai sunt așa roz ca la început, gata, e nepotrivire de caracter și o lăsăm baltă.

      • babymanager spune:

        Bună Leea! Pe mine ma amuza părinții care se tot pland ce greu este sa gresti un copil… ii sperie pe alti:)…și nu e greu, e complicat,e o responsabilitate. Responsabilitate e abilitatea de a răspunde la o anumita situație, iar anumite persoane prefera sa nu răspundă din multe motive egoiste.

    • vio spune:

      Cu siguranta sa ramai in ceva ce nu mai merge va afecta copilul cel putin la fel de mult ca despartirea propriu zisa.
      Eu cred ca niciun parinte (mai ales mama!!) nu va lua o astfel de decizie decat daca efectiv a epuizat toate celelalte variante. Si m-am invatat sa nu judec din afara, ce este in viata acelei familii -ei sunt singurii care stiu…

      Revenind la ce spuneam la inceput…cred ca daca doi oameni nu mai reusesc sa gaseasca “drumul” comun, daca ajung nefericiti in doi..mai bine se opresc. Cu sau fara copii. Si eu cred ca, mai ales cei cu copii, chiar incerca sa isi rezolve problemele. Numai ca nu toti reusesc!

      • babymanager spune:

        Bună Vio! Și eu nu pot concepe ca divorțezi decât după ce ai epuizat toate variantele, mai ales la o mama. Din păcate viata și oamenii din jurul meu( mamele) mi-au demonstrat contrariul. Cum e o mama care își inseala soțul, își neglijează copilul și spune ca e îndrăgostită? Ce mecanism nu mai funcționează aici? Și nu știu doar un caz…
        Nefericirea e un termen periculos de definit🙂. Eu cred ca avem momente de fericire în viata și mult stres ca ne poate face sa le uitam. O fericire de lunga durata este o iluzie după părerea mea.
        Oricum, dacă nu merge și nu merge și divorțul e o solutie.

  2. mamicaactiva spune:

    Parerea mea e ca un copil scoate dintr-o relatie tot: si bune si rele. Adica daca se clatina ceva in cuplu, in primii ani de cand au copilul, apar furtuni mari. Si daca nu rezista, se despart. Si cred ca aici mai intervin si ideologiile care incurajeaza sa cauti mereu ce te face sa te simti fericit. Pe vremuri, asta era, erai happy nu erai, trebuia sa te complaci in ceva ce poate nu te definea. Pentru ca maternitatea cel putin, presupun ca si paternitatea, te schimba, te face sa-ti vezi prioritatile altfel si sa cauti sa te bucuri de viata in alt mod decat inainte de a avea copil. Si atunci treci mai greu peste anumite chestii pe care sotul/sotia le face. Deci mie incep sa mi se para firesti divorturile cuplurilor in care ambii au personalitati prea puternice incat sa lase de la ei indeajuns incat relatia sa mearga mai departe. Nu mai zic ca mai apar si certuri legate de educatia copilului and so on.

    • babymanager spune:

      Bună MamicaActiva! Sunt de acord ca te schimba apariția unui copil, insa nu cred ca te poate schimba la 360 de grade. Personalitate prea puternica nu exista,eu cred ca exista egoism, ce e din ce în ce mai pregnant în personalitățile noastre. Adică poți invata sa-ti depășești limitele, sa faci compromisuri inteligente mai ales dacă ai și un copil. Vb din perspectiva unei leoaice acum🙂. Recunosc ca e mai greu acum sa las de la mine și am mai multe ieșiri nervoase poate ca înainte, ca e mai ușor sa nu ma mai controlez însă nu am un motvi serios sa nu gasesc o cale de conciliere. Orgoliul nu trebuie sa existe sau sa-mi afecteze copilul( nu vorbim de lucruri grave ca violenta în familie). Cred ca oricum 50% din probleme se rezolva ajutate de viata sexuala de calitate la care ambii parteneri trebuie sa lucreze🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s