Povestea mea albastra

Nu cred ca v-am spus cum am reinceput eu sa scriu. Dupa vreo 10 ani  de la ultima mea „creatie”,  fiind mai relaxata in primul concediu de crestere copil, mi-am adus aminte de pasiunea mea si am participat la un concurs la http://www.danasota.com. Mai jos redau articoilul cu care am castigat :).

Mi-am oprit atentia asupra unui caiet cu o coperta clasica albastra, caiet ce sigur nu l-am mai deschis de 10 ani. Scrisul ordonat, apasat, in cerneala, grosimea literelor facute de un stilou anume, mi-au adus aminte de o poveste si de o fetita de 16 ani. Citind, adultul din mine (teoretic) se mira de unele “cugetari” din caiet: viata este o prapastie, multi se arunca putini supravietuiesc; viata poate fi roz daca impunem culoarea; viata trebuie sa fie colorata puternic, nu in alb si negru; libertatea inseamna si responsabilitati…..Dar sa incepem povestea….

Fetita de 7 ani cu tenul tuciuriu se uita in oglinda. Statea de ceva timp in fata oglinzii si bunica o intreaba:

– Ce faci?

– ….ma uit

– La ce draga mea? Esti draguta!

– Da… dar mi-ar place sa am tenul mai alb ca tine, ca mama, ca sora mea. Daca ma dau cu crema ma albesc?

Bunica rade. Primele observatii de frumusete ale nepoatei. Atat bunica, cat si mama fetitei au avut parte de o delicatete princiara; nu au fost frumoase dar au fost deosebite. O gena a doamnelor nascute, nu create…. o gena pe care spera ca si nepoata ei o va mosteni. Ce nu stia mica noastra coplia este ca atunci cand va fi ceva mai mare, tenul i se va albi si va semana cu mama ei draga.

Fetita de 16 ani cu ten masliniu se uita in oglinda. Se afla intr-un coafor de provincie impreuna cu mama sa. Mama a adus-o aici pentru a incerca sa o feminizeze un pic; fata ei are 16 ani si ar trebui sa fie o domnisoara. Ea nu are prea multe cunostinte in acest domeniu dar si-ar dori sa poata sa o ajuta cumva.

“Poate se uita si la ea vreun baiat!” se gandi mama. “E cuminte, nu e urata, de ce nu ar avea un prieten?”

Mama isi dorea cu ardoare sa-si ajute copilul, sa nu sufere cum a suferit ea in adolescenta: baietii nu se aproipiau de ea pentru ca era saraca, ii era rusine si sa ridice capul din pamant pentru ca trebuia sa vina iarna in sandale( singura pereche de incaltaminte pe care o avea).

“Fata mea nu va suferi ca mine, eu pot sa-o ajut!”

Fata noastra avea un par ireal de negru. De ceva ani isi purta parul scurt, se imbraca mai mult baieteste, cu camasile si tricourile tatalui, pantofi sport si pantaloni negri( aici adultul din mine isi explica fenomenul psihologic). Avea in dulap o singura rochita tip chimono de care era tare mandra. Adolescenta ei era destul de usoara, nu avea crize si nici probleme nu crea.

Coafeaza ii propune sa ii faca un semipermanent si cateva suvite blonde. Dupa doua ore, fata se uita din nou in oglinda si vazu o persoana draguta si un pic creata.

-Iti place? intreba mama

-Da, cred ca da.

-Sigur mama? Doamna o sa te si macheze un pic, sa vezi cum se face. Ce culoare ti-ar place la fard

-Albastru cred…

Culmea, tot albastru!

 Tot in acea zi, se dusesera prin magazine la cumparaturi de haine un pic mai feminine si cosmetice. Fata noastra avea acum primul ei pantolon pana, primul fard, primul dermatograf. E drept sa nu o convinsese inca sa cumpere o rochita, insa era o prima transformare spre feminitate.

Ce nu cred ca stia mama ei in acel moment, este ca fata nu avea complexe despre felul baietos in care arata. Da, i-ar fi placut sa fie considerata frumoasa de catre baieti dar ea parea inabordabila si fara feminitate pentru ca isi crease o imagine de baietoasa prin trantele si pumnii pe care ii impartise la un moment dat sexului opus( dar asta e o alta poveste). Ea era impacata oarecum cu aceasta imagine, se simtea bine ca era respectata.

Nici fata nu stia ca se va transforma, ca va avea un ten alb, va invata sa iubeasca rochitele si pantofii cu toc, isi va adora parul negru si drept, va invata sa se machieze,va invata prin exercitiu, va fi curajoasa in a experimenta estetic si va invata din greseli, se va informa si va incerca sa nu faca greseli elementare in aspectul sau. Si cu toate acestea nu va fi vreo “fashionista de Bucuresti” ce considera “Sex in the city” cel mai interesant film vazut. Unele lucruri sunt accesibile doar cunoscatorilor….

Si tot fata noastra, nu stia ca nu va apuca sa-i multumeasca mamei sale pentru straduinta si dragostea sa.

 A trebuit sa redescoper un caiet albastru, sa-mi aduc aminte de acele momente! Departe de stresul clientilor, de viteza din Bucuresti, intr-un pustiu de liniste, am redescoperit inceputul unui drum ce a creat o femeie la 30 de ani dintr-o fetita baietoasa.

O femeie, spune acesta poveste in speranta ca mama ei o va auzi: „Multumesc mama pentru tot si iarta-mi momentele in care am gresit fata de tine! Sper ca reusesc sa fiu o mama la fel de buna, fetitelor mele!”

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Povestea mea albastra&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s